Destinul lui Bulgakov pare guvernat de acelaşi amestec de satiră, fantastic şi tragism care e amprenta operei sale. Născut la Kiev în 1891, în familia unui profesor de teologie, studiază medicina, pe care o practică vreme de patru ani (1916-l920), pe front şi în spitale de provincie. Devine dependent de morfină, dar, cu ajutorul primei sale soţii, reuşeşte să învingă răul. în 1920 abandonează medicina pentru a se dedica scrisului. Intră în lumea teatrului, iar piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Albă, are mare succes, fiind considerată un Pescăruş al noii generaţii de dramaturgi. Simpatia evidentă pentru ofiţerii Albi face ca piesa să fie interzisă, dar (paradoxal!) e, în acelaşi timp, piesa preferată a lui Stalin. Din 1929 nu i se mai publică nici o carte şi nu i se mai joacă nici o piesă. Trăind la limita supravieţuirii, Bulgakov se vede silit să-i trimită dictatorului o petiţie, apoi, într-o scrisoare adresată guvernului sovietic, să vorbească despre dezechilibrul psihic la care e expus un creator a cărui existenţă este ameninţată. Scrisoarea rămîne celebră atît ca model al disidenţei asumate, cît şi prin efectele ei neaşteptate. Trei săptămîni mai tîrziu primeşte un telefon bizar direct de la Stalin, în urma căruia, deşi Bulgakov crede că a fost victima unei farse, este reangajat la teatru. Scrierile lui rămîn însă nepublicate. în ultimul deceniu al vieţii scrie cu frenezie, temîndu-se că nu va termina romanul Maestrul şi Margareta. Ultimele corecturi le face în 1940, pe patul de moarte, orb, dictînd soţiei sale, Maria Sergheevna, care este, de altminteri, chiar modelul Margaretei